Un El Dorado pentru fiecare

Citind în presă replica primului ministru la ameninţarea mai mult sau mai puţin voalată a Consiliului Investitorilor Străini (FIC)[1] cu privire la relocarea investiţiilor în ţări cu biruri mai puţine şi legislaţie mai clară şi mai previzibilă, m-am gândit că există şi o parte bună a lucrurilor – poate că premierul nu s-o fi spetit cu teza de doctorat, dar şi-a făcut măcar timp liber în care a citit despre America Latină şi conchistadori.

Aşa-i în toată Europa, noi nu putem fi aici El Dorado pentru toată lumea. E vreo taxă care nu există în Europa sau America? Avem cea mai mică taxare, cu excepţia Bulgariei[2].

Presupunând că am fi în pielea unui om de afaceri sau în board-ul unui fond de investiţii care ar dori să relocheze o facilitate de producţie undeva în Europa Centrală sau Balcani, am compara cu siguranţă următoarele oferte:

România: contribuţiile sociale, 44,25%, impozitul pe venit din munca dependentă, 16%, TVA, 24% şi în cotă redusă de 9%[3];

Ungaria: contribuţiile sociale, 44%, impozitul pe venit din munca dependentă, 18% (pentru venituri sub 6300 EUR/an şi 36% pentru venituri superioare acestui plafon), TVA (diferenţiat) 25%, cu cotele reduse de 18%[4] şi de 5%[5].

Bulgaria: contribuţiile sociale sunt de 34,7%, impozitul pe venit din munca dependentă, 10%, TVA aplicată asupra livrărilor, inclusiv importul de mărfuri şi servicii este de 20%. Există şi o cotă redusă de 7%[6].

Cehia are contribuţiile sociale de 45%, impozitul pe venit din munca dependentă, 15%, TVA-ul este de 19%. Există şi o cotă redusă, cu aplicare în mai multe domenii, de 9%[7].

Slovacia are contribuţii sociale de 49,15%, impozitul pe venit din munca dependentă, 19%, iar TVA nediferenţiat este de 19%.

Polonia: contribuţii sociale sunt de 34,02%, impozitul pe venit din munca dependentă este de 18% pentru venituri de până la 85.528 PLN (1 EUR = 4.1829 PLN) după care creşte la 32%. Cota standard a TVA este de 22%. Există însă şi două cote reduse cu sferă destul de importantă de aplicare – de 7%[8] şi de 0%[9].

Ca urmare, omul nostru de afaceri va gândi probabil în felul următor: pentru impozitul pe profit şi cel pe dividende găsesc unele căi de optimizare dar la capitolul costuri cu forţa de muncă, pe care nu le pot ocoli nicicum, România e în zona superioară a clasamentului, cu 44,25%. TVA-ul este măricel, spre limita superioară a UE, deci avem costuri mari cu materia primă şi serviciile achiziţionate de pe piaţa internă. Avem un avantaj strategic dat de ieşirea la Marea Neagră şi de Dunăre, care e o importantă arteră fluvială europeană, dar acelaşi avantaj îl au şi bulgarii, care în plus sunt semnificativ mai ieftini în ceea ce priveşte costul cu forţa de muncă şi TVA.

Dacă decidentul nostru se gândeşte să relocheze un agent economic care face perfecţionare activă (aduce din import materie primă, pe care o prelucrează profitând de costurile mai reduse cu forţa de muncă şi apoi reexportă produsul finit) la un simplu calcul ar prefera în acest caz zona Varna-Burgas în loc de Constanţa. Tot astfel, ar fi preferată Polonia, care are ieşire la Marea Baltică şi, contrar celor spuse de premier, are şi costuri cu forţa de muncă mai suportabile.

Cehia are costuri cu forţa de muncă comparabile cu ale noastre, TVA mai mic, o infrastructură incomparabil mai bună şi o populaţie mai educată, urbană, care compensează din plin lipsa căilor de comunicaţii maritime şi salariul mediu pe economie mai mare.

Ce anume ar face totuşi diferenţa dacă investitorul nostru nu s-ar orienta către reexport, ci către piaţa internă unde are de a face cu concurenţa, cu partenerii de afaceri neaoşi şi cu obiceiurile locului în materie de administraţie şi justiţie?

Cu siguranţă că ar arunca un ochi pe raportul Freedom House – Nations in Transit 2013[10] care ne dă cifre nu tocmai îmbucurătoare: 3,75 (cadru legislativ/ independenţa justiţiei)[11] şi 4 (corupţie) faţă de Cehia 1.75 (cadru legislativ/ independenţa justiţiei) şi 3.25 (corupţie) şi Polonia 2.50 (cadru legislativ/independenţa justiţiei) şi 3.25 (corupţie). Scorurile cele mai proaste (ce tind spre limita – 7) le au fostele republici post-sovietice din Asia Centrală şi Belarus-ul tătucului Lukaşenko, cărora le suflă în ceafă însăşi Maica Rusia cu 6, dar nimeni (în afară poate de cei ce activează în industria extractivă), nu se aventurează să investească în Estul Sălbatic.

În consecinţă, cineva care doreşte să aibă cât de cât de-a face şi cu piaţa internă şi consumatorul est şi central-european, se va orienta de bună seamă către Cehia sau Polonia, şi nu către ţărişoara mioritică.

Acestea nu sunt doar cifre seci, ele se verifică în viaţa de zi cu zi. Acum câţiva ani, fiind avocat colaborator în cadrul uneia din firmele de avocatură prezente în Chambers&Partners şi Legal 500, la un moment dat mă întrebam unde au dispărut majoritatea exparţilor şi a patronilor de companii româneşti mai răsărite pe care îi ţineam la curent cu situaţia litigiilor şi de la care brusc nu mai aveam feed-back pe e-mail, deşi nu era perioadă de concedii. M-a lămurit un coleg mai „orientat” – era cu două-trei săptămâni înainte de alegerile parlamentare. „Acum toată lumea e plecată din ţară, se întorc după alegeri”, mă lămureşte colegul. – De ce, întreb eu, neînţelegând? – Dacă vin „băieţii de la partid” să întrebe de vreo sponsorizare sau o donaţie, continuă el, un director adjunct foarte politicos pune placa: „eu v-aş da cu mare plăcere dar nu am drept de decizie, o să vă dau numărul cel bun al şefului că nu e momentan în ţară”. Cu şeful nu voia însă nimeni să discute astfel de problemuţe la telefon.

Prevăd aşadar că la următoarele alegeri, dacă se continuă actuala politică fiscal de a nenoroci cu biruri tot pe cei buni platnici în loc de a îmbunătăţi colectarea din „zona gri” a economiei, baronii de partid (fie ei centrali sau locali) nu vor mai avea unde să-şi trimită solii să încerce să convingă oamenii de afaceri să participe la vreun avatar al Trofeului Calităţii. Vor găsi numai porţi încuiate cu afişe: în lichidare judiciară/de vânzare/de închiriat sau alte variaţiuni pe aceeaşi temă.

^{[1] Conform site-ului de ştiri www.hotnews.ro, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) a fost înfiinţat în 1997 de către 25 de companii fondatoare. În prezent, a ajuns la 119 membri: multinaţionale sau transnaţionale ale căror investiţii cumulate reprezintă în jur de două treimi din totalul investiţiilor străine directe realizate în România în intervalul 1990-2012.}

^{[2] http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-16003307-victor-ponta-raspunde-criticile-consiliuluiinvestitorilor- straini-nu-putem-dorado-pentru-toata-lumea.htm}

^{[3] Cota redusă de 9% TVA este doar pentru produse de panificaţie.}

^{[4] Cota redusă de 18% TVA este pentru alimentele de bază.}

^{[5] Cota redusă de 5% TVA este aplicabilă cărţilor, ziarelor şi medicamentelor.}

^{[6] Cota redusă de 7% TVA este aplicabilă pentru serviciile turistice practicate organizat.}

^{[7] Cota redusă de 9% TVA se practică pentru alimente, agent termic, cărţi, ziare, transportul de pasageri, lucrările de construcţii şi serviciile de telecomunicaţii.}

^{[8] Cota redusă de 7% TVA este aplicabilă în cazul unor bunuri alimentare, medicamente şi materiale sanitare, bunuri pentru copii, servicii hoteliere, construcţii şi servicii casnice/domestice, servicii de transport cu excepţia taximetriei, servicii municipale precum furnizarea de apă, întreţinerea străzilor etc., îngrăşăminte chimice.}

^{[9] Cota de 0% se aplică furnizării de bunuri şi servicii intracomunitare, exportului de produse, precum şi serviciilor de transport internaţional.}

^{[10] http://www.freedomhouse.org/sites/default/files/NIT2013_Tables_FINAL.pdf}

Editorial de Dumitru DOBREV, publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr.11: http://www.wolterskluwer.ro/revista-romana-de-drept-al-afacerilor-2013/wolters-kluwer/revista-romana-de-drept-al-afacerilor-nr-11-2013/